Legatura dintre Muzica,Satana si om

 

Ezechiel 28:13-14
„Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.
Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.”

  • Satan a avut o pozitie inalta,a fost o fiinta creeata perfect fiind una dintre cele mai extraordinare realizari ale lui Dumnezeu din sfera fiintelor angelice „acoperit cu tot felul de pietre scumpe”.
  • Satan si-a stricat intelepciunea cu stralucirea lui.
  • Satan a avut in slujba lui timpanele si flautele folosite pentru a da slava lui Dumnezeu,insa astazi el foloseste muzica cu scopul de a-l venera pe el insasi

rocknroll1

 

În ultima vreme, consumul de muzică, mai ales la generaţiile tinere, a crescut vertiginos. Cîntece zgomotoase, cu ritmuri dezlănţuite şi obsesive, însoţite, adesea, de imagini obscene, monstruoase, demenţiale, ne bombardează organele auditive şi vizuale. Genul muzical care s-a impus este rock’n’roll-ul.
Are diavolul vreo contribuţie la această muzică? Există o muzică satanică?
Jean-Paul Regimbal, criminolog specializat în psihiatria criminală, este, în acelaşi timp, preot catolic, călugăr din Ordinul Sfintei Treimi, predicator în 54 de ţări, fondatorul Centrului „Paul al IV-lea“, care se ocupă de evanghelizarea tinerilor între 15 şi 20 de ani.
Ceea ce l-a determinat pe Regimbal să cerceteze în profunzime problema muzicii satanice a fost faptul că, studiind cele 18 cazuri de sinucidere a unor tineri cu vîrste cuprinse între 15 şi 20 de ani, petrecute în mai puţin de 1 an, în regiunea Montréal Gramby-Québec, a rămas surprins să constate că toţi erau pasionaţi de muzica rock’n’roll. El a publicat rezultatele acestor cercetări într-un raport, intitulat ,,Rock’n’roll: violarea conştiinţei prin mesaje subliminale”. În introducerea studiului său, Regimbal scrie: ,,De mai bine de 30 de ani a apărut o puternică revoluţie, fără partide politice, fără discursuri electorale, chiar fără vreun manifest ideologic care să prezinte scopurile şi obiectivele noilor revoluţionari. Pentru prima dată în Istoria omenirii, o profundă revoluţie socială, economică, morală şi culturală a ales să-şi proclame radicalismul prin intermediul muzicii, al cîntecelor, al grupurilor-«staruri» ale rock’n’roll-ului. La început, nimic din toate acestea nu a fost luat în serios, fiindcă toţi îşi imaginau că va fi doar o modă în plus, care va sfîrşi, la un moment dat, la fel cum s-a întîmplat cu charlestonul, boogie-woogie şi twistul. Cu toate acestea, fenomenul socio-cultural al rock’n’roll-ului, apărut la începutul anilor ‘50, se va extinde în lume ca o pînză de fundal, amestecată cu noroi, zgură, sînge şi sacrificii umane. Treizeci de ani mai tîrziu, muzica rock a evoluat pînă într-atît, încît a înfăptuit, asupra trupurilor, a sufletelor şi asupra inimilor, cea mai puternică revoluţie din cîte au ieşit vreodată din adîncul infernului”.
La originea îndepărtată a rock’n’roll-ului se consideră a fi muzica blues. Cuvîntul vine de la expresiile ,,to feel blue” (a fi melancolic) şi ,,to have the blue devil” (a te simţi deprimat). E o muzică suspectă, cîntată noaptea în baruri rău-famate şi în bordeluri deschise pînă la ore tîrzii şi, ca atare, exclusă din biserică. E considerată a fi o muzică diabolică, în sensul că este expresia păcatului şi a transgresiunilor nocturne.
În 1951-1952, un tînăr cîntăreţ cu numele de Little Richard modifică ,,beat-ul” muzicii rhythm and blues. Beat-ul este repetarea continuă a ritmurilor regulate, combinate cu ritmuri sincopate, repetare asigurată de baterie şi reprodusă fidel de chitara bas. Beat-ul caracterizează muzica rock. Cîţiva ani mai tîrziu, ea a primit denumirea de rock’n’roll. Cuvîntul e obscen şi indică două mişcări ale corpului uman, în timpul jocurilor sexuale. A fost preluat din argoul ghetourilor americane. Fusese des folosit în textele cîntecelor blues, pentru a descrie actul sexual. În anii 1954-1955, un tînăr cîntăreţ şi chitarist a pus stăpînire pe tehnica noului gen de muzică. Era un tînăr baptist din Sud, format în corul parohial, foarte admirat pentru talentul şi pentru vocea sa plină de farmec. Numele lui era Elvis Presley.
Noua vedetă captiva tineretul nu numai cu muzica şi cu cuvintele sale, dar mai ales cu gesturile obscene şi provocatoare care însoţeau spectacolele lui. De la bun început a fost supranumit „Elvis – the Pelvis”, datorită mişcărilor de rotire a pelvisului, a bazinului. O adevărată lovitură de trăznet, cu care el avea să surprindă marele public, s-a produs în cadrul unui show, susţinut în 1956. Deşi cameramanii s-au străduit să nu dea decît imagini cu bustul şi faţa cîntăreţului, ei nu au putut să împiedice transmiterea mesajului revoluţionar al lui Elvis Presley. Aceasta a fost scînteia care a aprins incendiul revoluţiei sexuale în rîndul tineretului: gata cu interdicţiile sexuale, cu reprimarea instinctelor, cu cadrul social care îi împiedică pe tineri să-şi manifeste, în mod liber şi sălbatic, sexualitatea!
A fost o revoluţie a tineretului şi în modul de a se îmbrăca şi de a-şi purta părul. Elvis nu mai era doar un nume sau o persoană. Devenise simbolul revoltei împotriva ordinii stabilite, împotriva oricărei autorităţi: părinţi, educatori, pastori. Succesul eroului, proclamat, imediat, Regele rock’n’roll-ului, a fost enorm.
Între anii 1956 şi 1960, zeci de mii de tineri invadau stadioanele în care urma să apară Presley: mişcări de masse scăpate de sub control, frenezii, isterii colective, exasperare sexuală, mai ales la fetele tinere. Exploatînd instinctele primare, rebele, Presley a menţinut şi a favorizat, în mod deliberat, revolta a milioane de tineri din lumea întreagă împotriva oricărei forme de constrîngere şi împotriva oricărei forme de autoritate. Aceasta este prima fază a revoluţiei rock’n’roll-ului în lume. Lupta între bine şi rău e prezentă, aşadar, şi în domeniul artistic. Diavolul e prea inteligent ca să nu-şi dea seama că poate face din muzică un instrument cu care să distrugă sufletele, după cum Dumnezeu poate face din ea un instrument de înălţare şi de mîntuire, de vindecare a sufletelor. Rock’n’roll-ul a avut o anumită legătură cu infernul, încă din faza incipientă. În 1955, formaţia ,,Screamin’ Jay Hawkins” se remarcă prin scenariul macabru al spectacolelor sale. De pildă, solistul intră în scenă, purtat într-un sicriu învăluit în flăcări. În ,,Istoria rock’n ‘roll-ului”, Charlie Gillett notează: ,,Cîntăreţul, într-o stare de profundă confuzie, datorată alcoolului, urla şi striga pasaje din textul pe care mai reuşea să şi-l amintească, în timp ce instrumentiştii, la fel de beţi, încercau, cu mare greutate, să construiască un ţesut muzical de fond”.
Este deosebit de impresionant modul în care au sfîrşit multe dintre celebrităţile rock’n’roll-ului: moartea le-a fost la fel cum le-a fost şi viaţa. Amintesc cîteva cazuri mai cunoscute. Johny Ace îşi trage un glonţ în cap, în noaptea de Crăciun a anului 1953. James Dean piere într-un accident de maşină, în 1955. Hank Williams moare în 1953, înghiţind o cantitate ucigătoare de alcool şi drog. Buddy Holly, Richie Valens şi Bigg Popper mor, toţi trei, prăbuşindu-se cu avionul. Robert Johnson, membru al unei secte satanice, îşi pierde viaţa în condiţii misterioase. Nu se ştie cum a murit: fie otrăvit de o femeie, sau de un bărbat gelos, fie intoxicat cu whisky, ori înjunghiat în stradă. Cadavrul lui a fost găsit într-o cameră mizerabilă de hotel.
O puternică reacţie împotriva muzicii rock’n ‘roll se înregistrează în 1951, ca urmare a unui exorcism făcut, în Canada, de Gary Greenwald, asupra unei tinere posedate de diavol. Înainte de a părăsi trupul fetei, diavolul a spus: „Noi venim cu toţii spre a pune stăpînire pe o rasă, pe tineretul din America”. Pastorul penticostal Albert Carter a fost cel care, în 1955, i-a sensibilizat pe americani cu privire la caracterul nociv al noii muzici: ,,Rock-ul are un efect dăunător asupra tinerilor. El îi transformă în adoratori ai Satanei, îi stimulează să se exprime prin sex, îi instigă la transgresiune, dăunează echilibrului nervos şi distruge inviolabilitatea căsătoriei. Are o influenţă malignă asupra tineretului ţării noastre”.
O nouă etapă în evoluţia rock-ului este hard-rock-ul, avîndu-i ca protagonişti pe Jerry Lee Lewis, Stevie Nicks şi Alice Cooper. Elementele care caracterizează hard rock-ul sînt: perfecţionarea ritmului (beat-ului), intensificarea volumului şi descătuşarea frenetică a percuţiilor. Pentru perfecţionarea ritmului s-au întreprins cercetări la triburile africane şi în mediile voodoo. Voodoo este cultul animist practicat de negrii din Antile, Haiti, America Latină şi Africa. Beat-ul loveşte cu insistenţă, ca un ciocan, în toate pulsaţiile emotive, fizice şi psihice. Intensitatea sunetului se ridică la 20 de decibeli deasupra nivelului de toleranţă a urechii umane. Se ştie că decibelul este a zecea parte din unitatea folosită la măsurarea intensităţii sunetului. Vocea umană are intensitatea medie de 55 de decibeli, iar tunetul, de 70. La pulsaţiile stimulatoare de erotism ale beat-ului se adaugă un zgomot iritant, care provoacă o hipertensiune nervoasă. Tensiunea ajunge la paroxism în momentul în care instrumentele de percuţie – baterie, cimbale -, dublate de trompete, strigăte stridente şi sintetizatori electronici, explodează cu toată forţa, ajutate de amplificatoare, creînd o atmosferă de delir. Sistemul nervos este exasperat. Ascultătorii sînt scufundaţi într-un ocean sonor dezlănţuit, care le paralizează procesul mintal al conştiinţei, căzînd pradă unor emoţii puternice şi simţind nevoia, imposibil de controlat, de a se elibera de inhibiţii. Sexualitatea, perversiunea, violenţa, revolta nu mai pot fi reprimate.
Rock-ul face un pas înainte în anii ’60, cînd intră în scenă trupele ,,Beatles” şi ,,Rolling Stones”. Membrii acesteia din urmă aveau în serviciul de ordine, la concertele lor, grupul de tineri violenţi numiţi ,,Hell’s Angels” (Îngerii Iadului).

slipknot-the-devil-in-i-live-knotfest-2014-stage-fire-750x421

Noua muzică e cunoscută cu numele de acid rock, sau muzică psihedelică. ,,Acid”, în dialect, e sinonim cu drog. Ea este, aşadar, muzica drogaţilor, a consumatorilor de halucinogene. O muzică ce înfloreşte în lumea homosexualilor, a sadicilor şi a masochiştilor. Modul lor provocator de a se prezenta şi de a se îmbrăca frizează demenţa: sînt văzuţi pe motociclete puternice, cu jachete de piele, cu lanţuri, cu catarame mari de metal, cu tatuaje. Unul dintre cîntăreţi, Abby Hoffman, declara deschis: „Rock-ul este izvorul revoluţiei. Modul nostru de a trăi cu drogul, modul de a ne îmbrăca, muzica rock atotputernică – aceasta este revoluţia”.
Culmea pervertirii umane se înregistrează în anii ‘80, cînd apar grupurile punk rock, al căror scop şi a căror filozofie sînt cele de a-i împinge pe ascultători direct la sinucidere, la violenţă colectivă şi la asasinate sistematice. La origine, în Anglia, cuvîntul ,,punk” însemna ,,prostituată”. Mai tîrziu, în America, termenul avea să capete înţelesul de ,,putregai”. Printre grupurile punk cele mai cunoscute se numără ,,Kiss”, ,,Ted Nugent” şi ,,Aphrodite’s Child” (album 666). Suprema experienţă umană şi muzicală punk este aceea de a-l face pe propriul partener să sîngereze, tăindu-l cu lame sau cu brice, ascunse în jeans sau în cămaşă, şi de a-i „termina“ pe participanţii deja răniţi cu brăţări prevăzute cu cuie sau cu ţinte de metal.
Şi în această perioadă, lista cîntăreţilor şi a instrumentiştilor rock care au avut parte de o moarte tragică este impresionantă. Unii s-au sinucis, alţii au fost omorîţi în împrejurări misterioase, sau au murit în accidente, iar cei mai mulţi au fost ucişi de droguri. Iată cîteva nume mai cunoscute: Al Wilson, Duane Allman, King Curtis, Billy Murcia, Gram Persons, John Rostill, Graham Bond, Cass Eliot, Robbie McIntosh, Gary Thain, Keith Relf, Tommy Bolin, Paul Kossoff, Marc Bolan, Elvis, Keith Moon, Terry Cath, Jim McCullough, Sid Vicious, Jimmy Page, John Bonzo Bonham, Bon Scott, John Belushi, Dennis Wilson, Phil Lynott, Peter Tosh, Roy Buchanan, Roy Orbison, Richard Sohl, Stevie Ray Vaughan, Steve Clarke, Freddie Mercury, Beach Boys, Dennis Wilson. Lista ar putea continua.
Din cele mai vechi timpuri, muzica a avut două orientări şi două surse de inspiraţie diferite. Mai întîi, este vorba de muzica pe care Platon o atribuie lui Apollo, zeul luminii şi al raţiunii. E o muzică în care simţurile rămîn sub controlul spiritului – de aceea ea înalţă spiritul, îl înalţă pe om. Şi, apoi, este muzica pe care Platon o atribuie lui Marsia, cunoscută, în general, cu numele de muzică dionisiacă. Aceasta îl tîrăşte pe om în beţia simţurilor, întunecă raţiunea şi supune spiritul – simţurilor. Muzica aceasta îl degradează pe om. E o muzică pe care rock-ul a dus-o la limitele sale extreme şi care descătuşează instinctele, o muzică pe care Biserica, evident, nu a admis-o niciodată şi nu o poate admite.
Că Duhul cel Rău a încercat adesea să introducă, prin anumite fisuri, în Casa lui Dumnezeu muzică senzuală, lascivă, tandră, pentru a distruge Biserica din interior. De aceea, de-a lungul timpului, au şi fost luate măsuri foarte drastice, pentru izgonirea muzicii nedemne din Casa Domnului.O astfel de muzică, în stare să dezlănţuie instinctele primare – senzualitatea, perversiunile sexuale, ura, violenţa -, nu poate fi inspirată decît de duhul celui rău(diavolul).
Duhul Sfînt e cel care ne învaţă nu numai să ne rugăm, dar ne învaţă şi să cîntăm. Cîntarea bisericească e un dar al Dumnezeului Sfînt. Duhul Sfînt l-a învăţat pe David să cînte, iar, prin el, Israelul şi Biserica. Există o problemă de mare actualitate. Se pune întrebarea: această muzică, muzica rock, care domină lumea, impunîndu-se pe piaţa mondială, are drept de cetăţenie în Biserica noastra? Poate ea deveni muzică sacră, muzică crestina?,,Muzica rock este expresia instinctelor primare care, în marile concerte de muzică rock, ia caracter de cult, mai exact, capătă caracterul unui contracult, care se împotriveşte cultului creştin. Sa cantam precum David,laude Domnului,si nu celui rau.

(Ps.9:2)

Voi face din Tine bucuria si veselia mea, voi canta Numele Tau, Dumnezeule preainalt.

Anunțuri

Guvernul interzice in Nepal convertirea la o alta credinta. Totusi, mii de oameni au decis sa-L accepte pe Isus Hristos

Mii de oameni au decis sa-l accepte pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor. Actuala conducere a tarii a propus o lege prin care se urmareste stoparea promovarii Evangheliei, desi aceasta decizie ingradeste libertatea religioasa in Nepal.

nepali-christians

Controversata lege prevede ca: „(…) orice act prin care o persoana converteste o alta persoana de la o religie la alta si (…) orice comportament care injoseste sau pune in pericol religia unei persoane sau unui grup de persoane, se pedepseste cu amenda si inchisoare.”

Aceasta lege in esenta nu permite convertirea la o alta credinta. Cu alte cuvinte, religia parintilor din familia in care te-ai nascut nu poate fi schimbata, desi acest lucru incalca in mod flagrant dreptul la libertate religioasa, desi Nepalul a semnat Tratatul International care prevede respectarea drepturilor omului.

De-a lungul timpului, unele guverne au impus restrictii impotriva raspandirii Evangheliei, in timp ce altele au permis pentru scurt timp predicarea Cuvantului lui Dumnezeu. In orice caz, crestinismul a prosperat si a crescut in tara, desi situatia este potrivnica, consemneaza Acontecer Cristiano via afirmativ.com

In scurtele momentele cand in Nepal nu erau „obstacole de natura juridica” pentru propovaduirea Evangheliei, multi crestini au invatat sa-L proclame pe Hristos intr-un mod discret, prin cursuri si corespondente biblice.

Acest sistem a fost initiat de o femeie crestina, care, la inceput a cautat intr-un ziar la mica publicitate persoane care cauta prieteni. A luat numele si adresele acestora si le-a trimis scrisori in care ii intreba daca doresc sa cunoasca mai mult despre Isus Hristos.

A primit raspuns de la mai multi oameni care au confirmat ca vor sa stie mai multe si au trimis de asemenea suplimentar si adresele rudelor sau cunostintelor care vor sa stie cine e Isus.

In decurs de doi ani aceasta lucrare destinata evanghelizarii prin corespondenta a crescut si a fost creat un departament care furniza Biblii si cursuri biblice direct la domiciliu.

De la crearea departamentului pana in prezent, peste 500.000 de cursanti au primit brosuri, materiale si cursuri biblice prin corespondenta in Nepal.

Toate acestea sunt adaptate pentru a ajunge la hindusi, care formeaza majoritatea populatiei, budisti, dar si la alte minoritati religioase.