We Exist for Each Other

Christ hath redeemed us from the curse of the law, being made a curse for us: for it is written, Cursed is every one that hangeth on a tree. —Galatians 3:13 God and man exist for each other and neither is satisfied without the other. Though God is selfsufficient He has sovereignly willed to have […]

via We Exist for Each Other — StopAndPrayTV

Anunțuri

DE CE UNII DINTRE CEI MAI DĂRUIȚI CREȘTINI RENUNȚĂ LA IMPLICARE?

Înainte de a încerca un răspuns, vreau să vă previn că nu am toate răspunsurile, dar încerc să nu mă fac că nu observ ceea ce observă cei mai mulți. În plus, eu nu caut să ofer un răspuns teologic aici, ci mai degrabă unul sociologic, unei probleme care afectează tot mai mult bisericile locale.

1. SUNT SUPRASOLICITAȚI PESTE PUTERILE LOR

Nimic nu-i îndepărteză mai mult pe creștinii cei mai implicați, decât suprasolicitarea din biserici. Aceeași oameni, puțini la număr, sunt implicați peste tot, iar marea masă de consumatori nu mișcă nici măcar un deget. Suprasolicitarea membrilor implicați este uimitoare; îi face să se simtă ca si cum ar fi pedepsiți pentru implicarea lor. De aici până la renunțare drumul e scurt.

2. SLUJIREA LOR NU ESTE RECUNOSCUTĂ SAU RĂSPLĂTITĂ

Adesea cei din conducerea bisericii nu comunică cu ei, nu știu nimic despre bucuriile și împlinirile lor. Uneori este suficientă o recunoaștere publică a slujirii lor, alteori e nevoie de o retragere în liniște pentru câteva zile în care să se odihnească și să primească o încurajare pentru slujirea lor. Oamenii dedicați, indiferent de cât de spirituali sunt, sunt oameni și obosesc și ei. Un singur cuvânt de încurajare poate fi un fel de „mere de aur” puse întru-un „coș de argint”.

3. SIMT CĂ CELOR DIN CONDUCERE NU LE PASĂ DE EI

Cei mai mulți dintre cei care părăsesc slujirea o fac din cauza relației cu cei din conducere. Bisericile care se bucură de succes în lucrarea lor se asigură că cei din conducere știu cum să se raporteze corect la cei care slujesc cel mai mult. Aceștia, au nevoie ca cei din conducere să sărbătorească împreună cu ei succesul lor în slujire și să empatizeze cu cei care trec prin perioade grele, și să-i încurajeze în permanență. Puterea încurajării este inestimabilă și costă doar câteva clipe uneori.

4. ADESEA CEI DIN CONDUCERE NU ÎȘI ONOREAZĂ ANGAJAMENTELE

A face promisiuni înseamnă să aduci persoanele respective pe linia ce îi apropie de fericire, sau pe cea ce îi apropie mai mult de renunțare. Atunci când cei din conducere nu îşi respectă promisiunile, îşi pierd din respect în faţa oamenilor. La urma urmei, dacă cei din conducere nu își onorează angajamentele, de ce restul ar trebui să o facă? Seriozitatea în respectarea angajamentelor luate mărește încrederea în conducere și stimulează implicarea.

5. DE PREA MULTE ORI SUNT PROMOVAȚI ÎN SLUJIRE OAMENI NEPOTRIVIȚI

Creștinii dedicați slujirii doresc să lucreze cu lideri pregătiți și hăruiți, iar implicarea unor oameni nepotriviţi îngreunează slujirea acestora. Promovarea persoanelor nepotrivite poate fi chiar mai rea. De prea multe ori, când cei care slujesc cu eficiență și care se califică pentru o implicare la nivelul conducerii, sunt respinși, iar alții sunt promovați pe ’’ochi frumoşi’’, nu este de mirare că vor să renunțe. Bisericile nu au nevoie de „părerologi”, ci de slujitori spirituali, dedicați și competenți.

6. SISTEMUL BISERICESC NU LE PERMITE DEZVOLTAREA PASIUNILOR LOR

Majotitatea oamenilor talentaţi sunt şi pasionaţi de diferite lucruri: muzică, arte, sport, călătorii, drumeții, etc. Oferirea de oportunități pentru ca aceştia să-şi urmeze pasiunile îmbunătățește eficiența slujirii și oferă satisfacții celor implicați. Satifacțiile cresc și mai mult entuziasmul pentru slujire, dar lipsa lor poate fi „moartea pasiunii”. Am văzut biserici care și-au diversificat foarte mult slujirea pornind de la pasiunile membrilor lor. Unele dintre cele mai benefice misiuni au pornit de la așa ceva.

7. PASTORII NU REUȘESC SĂ-I AJUTE SĂ-ȘI DEZVOLTE COMPETENȚELE

Cei mai talentați și mai implicați în slujire doresc mai mult feedback decât ceilalţi, iar aceasta este, în primul rând, treaba pastorilor să le ofere. Dacă nu, cei mai buni oameni vor deveni plictisiţi sau se vor complace situaţiei. „Privarea de dorința înnăscută de a atinge limitele, te limitează”, spunea cineva. Este bine să ne amintim că Isus, „Păstorul cel mare”, a investit cel mai mult în puțini oameni, iar la timpul potrivit, prin puterea Duhului Sfânt, aceștia au schimbat fața lumii.
Pentru ca cei mai dedicați creștini să nu fie tentați să renunțe niciodată la slujire, este nevoie, din partea lor, de o dedicare totală. Dar, în același timp, este foarte important modul în care aceştia sunt sprijiniți și încurajați în slujirea lor. Să nu uităm, unul din motivele principale pentru care profetul Ilie a ajuns la depresie și a vrut să renunțe la slujire și chiar la viață, a fost faptul că s-a simțit singur. Cu siguranță, nu doar încurajarea și recunoașterea slujirii celor mai implicați îi va determina pe aceștia să meargă înainte, ci mai ales implicarea celor peste 80% de spectatori din băncile bisericilor. Când aceștia vor accepta provocarea slujirii și renunțarea la „zona de confort”, cei puțini care fac lucrarea acum vor fi impulsionați să meargă inainte, iar bisericile vor înflori.

CrestinTotal.ro

Înainte de a încerca un răspuns, vreau să vă previn că nu am toate răspunsurile, dar încerc să nu mă fac că nu observ ceea ce observă cei mai mulți. În plus, eu nu caut să ofer un răspuns teologic aici, ci mai degrabă unul sociologic, unei probleme care afectează tot mai mult bisericile locale.

1. SUNT SUPRASOLICITAȚI PESTE PUTERILE LOR

Nimic nu-i îndepărteză mai mult pe creștinii cei mai implicați, decât suprasolicitarea din biserici. Aceeași oameni, puțini la număr, sunt implicați peste tot, iar marea masă de consumatori nu mișcă nici măcar un deget. Suprasolicitarea membrilor implicați este uimitoare; îi face să se simtă ca si cum ar fi pedepsiți pentru implicarea lor. De aici până la renunțare drumul e scurt.

2. SLUJIREA LOR NU ESTE RECUNOSCUTĂ SAU RĂSPLĂTITĂ

Adesea cei din conducerea bisericii nu comunică cu ei, nu știu nimic despre bucuriile și împlinirile lor. Uneori este suficientă…

Vezi articol original 640 de cuvinte mai mult