Nimrod fondatorul faradelegii si idolatriei

NIMROD , Fondatorul idolatriei si al traditiilor păgîne, prezente si astazi in religii

Cele doua Babilonuri

Istoria dovedeşte că venerarea de către unele denominatiuni a icoanelor, a sfinţilor morţi şi a moaştelor, a cultului mortilor etc. şi tot ritualul lor inutil sunt împrumutate din surse păgîne.

Scuza papalităţii, căreia îi dă glas cardinalul Newman, este că deşi se recunoaşte că aceste lucruri sunt chiar «instrumentele şi anexele însoţitoare ale adorării demonilor», acestea au fost, totuşi, «sfinţite prin adopţie în biserică» (Newman, Development, p. 359, 360).

Babilonul a fost prima naţiune sau împărăţie după Potop şi cu ea a fost inaugurată închinarea idolatră.

Comparînd leremia 51:6-8 cu Apocalipsa 17:4, 5; 14:8 observăm că sunt folosite aproape aceleaşi expresii.

In leremia se spune că Babilonul antic a fost un potir de aur în mîinile Domnului, prin care toate naţiunile au fost îmbătate – îmbătate cu vinul falsei religii.

In Apocalipsa «Babilonul cel Mare» este numit «Mama desfrînatelor», sistemul părinte, care a făcut ca toate popoarele să bea din potirul ei de aur plin cu urîciuni, vinul falsei doctrine. Aşa cum Babilonul tipic a căzut, tot astfel Babilon cel Mare antitipic va cădea pentru a nu se mai ridica niciodată.Nimrod

Că Babilonul a fost prima naţiune după Potop este arătat în Geneza 10:8-12. Această referinţă ne furnizează, de asemenea, un indiciu al originii închinării la dumnezei falşi şi prin comparaţie cu anumite afirmaţii ale istorisirilor mitologice obţinem un alt indiciu al identităţii acestor zeităţi.

Citim: «Din Cuş s-a născut Nimrod: el a început să fie puternic pe pămînt. El a fost un vînător puternic înaintea Domnului; iată de ce se zice: Ca Nimrod, vînător puternic înaintea Domnului’. Şi începutul regatului său a fost Babel (Babilon, vezi traducerea Cornilescu revizuită, subsol; n. t.), Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear. Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive» etc. (traducerea Strong)

NIMROD – vînătorul cel puternic şi influenţa lui în lume

De ce ar face Biblia o menţiune specială despre Nimrod? Pentru că el a fost primul care a devenit puternic şi chiar pînâ în ziua de azi în ţările Babiloniei şi Asiriei numele Nimrod este foarte frecvent.

Cînd Moise a scris Geneza, cu toate că Nimrod murise de mult, numele lui devenise un proverb, aşa încît exista o zicală populară: «Ca Nimrod, vînător puternic înaintea lui Dumnezeu». Puterea lui sta în faptul că era vînător, pentru că trebuie să ne gîndim la condiţiile care erau pe pămînt în zilele lui.

briton-riviere-nimrod-paint

Numai patru perechi de oameni fuseseră scăpaţi din apele potopului, dar multe feluri de animale ieşiseră afară din corabie; pe măsură ce aceste animale se înmulţeau, se poate înţelege cum teama faţă de cele mai feroce dintre ele îi cuprindea pe toţi oamenii.Si oamenii nu erau multi cand s-a nascut Nimrod lui Cuş, citeva zeci de  triburi.  Prin urmare, cel care omora tigrul, leopardul, leul, pitonul, era privit ca marele binefăcător, mai presus de toţi ceilalţi în a fi onorat de semenii lui şi comemorat de posteritate.

Popularitatea universală a unei persoane trebuie să fie o forţă benefică sau malefică pentru comunitate. Cu toate că Scripturile nu se referă direct la natura influenţei exercitate de Nimrod, putem conchide în mod sigur, după caracterul părinţilor lui şi din alte împrejurări, că nu era deloc buna.

Că bunicul său Ham avea înclinaţie depravată este dovedit în Geneza 9:18-25, în timp ce, în acelaşi context, lui Sem i-a fost dată o binecuvîntare specială datorită curăţeniei lui (versetul 26).

Astfel deducem că foarte de timpuriu după Potop rasa umană era divizată în două tabere, una pentru Domnul şi dreptate, în mijlocul căreia conducea Sem, cealaltă pentru nedreptate, al cărei principal apostat era Ham. Pe această ultimă ramură a rasei a descins Nimrod.

Din acest motiv este puţin probabil ca declaraţia potrivit căreia Nimrod era «un vînâtor puternic înaintea Domnului» sa semnifice ca el căuta în vreun sa-l  onoreze pe Domnul. In asemenea context sintagma «înaintea Domnului» implică mai degrabă o minimalizare a puterii lui Dumnezeu spre a o proteja pe a sa proprie.

Dindu-şi seama de condiţia ameninţată a rasei, Nimrod, încrezîndu-se in propriul curaj, s-a înfăţişat ca salvatorul cel tare al lumii, devenind cel puternic pe pâmînt, distrăgind atenţia oamenilor de la Dumnezeu. Rezultatul natural al admiraţiei pentru un om cu caracterul lui Nimrod trebuie să fi fost ,prin necesitate, distrugerea reverenţei faţă de Dumnezeu şi astfel a dus la adorarea şi venerarea creaturii în locul Creatorului.nimrod bull

In toate reprezentarile pe fresce, sculpturi, bazoreliefuri, Nimrod apare ca un suveran al animalelor, ca un vanator-imblanzitor de animale, avand toate caracteristicile fortei/vitezei/ferocitatii/puterii diferitelor soiuri de animale . Este oare intamplator ? Nicidecum.

Taurul era simbolul specific al lui Nimrod, fiind hieroglifa care îl înfăţişează ca pe «cel puternic» şi «domnul vînătoarei». In Asiria cuvîntul pentru «taur» mai semnifică şi «conducător» sau «prinţ» şi pentru acest motiv regii puternici ai Babiloniei şi Asiriei care au urmat şi l-au imitat pe Nimrod, primul rege, erau reprezentaţi de tauri mari cu cap de om.

Aceşti tauri aveau şi nişte aripi mari, întinse, spre a arăta că nu numai regele însuşi era un puternic, dar că avea şi «puternici» sub conducerea lui. Nimrod şi urmaşii lui sînt «puternicii»  sau ”uriasii” despre care se spune în mitologie că s-au «răsculat împotriva cerului». Cuvîntul ebraic pentru «puternic» din Genesa 10:8 este «gheber» (acelaşi cuvînt este tradus «uriaş» în Iov 16:14 -versiunea King James; Războinic» – Cornilescu revizuită; n. t).

Un sinonim pentru gheber este «abir», dar «aber», pronunţat aproape la fel ca abir, înseamnă «aripă». Astfel, «Baal-abirin» înseamnă «Domnul celor puternici», în timp ce «Baal-aberin» înseamnă «Domnul aripilor», sau «cel înaripat» (cuvîntul abir apare în Judecători 5:22 – «de goana năvalnică a puternicilor săi» – Strong; n. t.; în timp ce aber se găseşte în Isaia 40:31 – «vor urca cu aripi ca vulturii» – Strong; n. t.). In Isaia 8:6-8 există o aluzie la «aripile» unui rege asirian. Cuvantul Baal este prezent de peste 50 de ori in scriptura, denumind o zeitate falsa idolatrizata de oameni.

Nimrod si-a dorit mai mult ca orice sa preia functia de Stapin peste tot pamintul si peste toate vietuitoarele pamintului si peste TOT ce misca si are suflare de viata de pe pamint, exact ca Adam, ”uitand” ca aceasta atributie i-a fost data lui Adam direct de catre Dumnezeu ! Nimrod nu avea nici o calitate de urmas al lui Adam fiindca facea parte din samantza blestemata de Noe in Ham.

Nu se poate spune cu certitudine daca Nimrod si-a insusit in mod fraudulos hainele de piele de animal  facute de Dumnezeu lui Adam (si care probabil s-au pastrat din tata in fiu de-a lungul generatiilor patriarhale pina la Noe)sau daca era doar un barbat cu o forta extraordinara .  Cert este ca el a devenit un mare vanator/imblanzitor de animale, i se dusese faima in toata lumea de razboinic-vanator care rapunea lei, leoparzi , tauri  si orice fel de fiare si dobitoace care se inmultisera foarte mult dupa Potop , dupa cum ordonase Dumnezeu lui Noe :” Scoate afara impreuna cu tine toate vietuitoarele de tot felul care sunt cu tine,atit pasarile cit si vitele si toate tiritoarele care se tirasc pe pamint; sa misune pe pamint, sa creasca si sa se inmulteasca pe pamint ”[Geneza 8: 17]

Cum a ajuns Nimrod primul dictator al lumii, razvratit impotriva lui Dumnezeu?

Sa observam derularea evenimentelor biblice urmatoare :

Inainte de a cadea in pacat , Adam a fost numit de Dumnezeu : Stapin peste” pestii marii, peste pasarile cerului,peste  orice vietuitoare care se misca pe pamint”[Geneza 1:26]. Mai mult decit atit, Dumnezeu a adus toate fiarele pamintului la om,” ca sa vada cum are sa le numeasca ”(Geneza 2:19) Asadar, fiarele pamintului isi plecau genunchiul in fata stapinului Om si-si primeau numele dupa cum le dadea acesta.

Aceasta supunere a animalelor  in fata Omului Adam, (imbracat dupa pacatuire in haine de piele de animal, facute de Dumnezeu ), a continuat multa vreme , pina cind pamintul a inceput sa se umple de silnicie , au aparut tot felul de monstruozitati de oameni-animale, uriasi, ciclopi, dinozauri , tot felul de MUTATII GENETICE infaptuite pe pamint prin ”bunavointa” ingerilor cazuti , in frunte cu Satana si Azazel, prin linia genealogica a lui CAIN, ucigasul lui Abel .

Toate intocmirile gandurilor inimii Omului erau indreptate zilnic catre rau . ” Si Domnul a zis: ” Am sa sterg de pe fata Pamintului  pe omul pe care l-am facut, de la om pina la vite , pina la tiritoare si pina la pasarile cerului; caci Imi pare  rau ca i-am facut ”[Geneza 6:7]

Cu siguranta ca aceste haine facute de Insusi Dumnezeu ,Adam le-a purtat, le-a pastrat si le-a dat mai departe urmasilor lui, din patriarh in patriarh .  Dupa multe generatii, desi nu este specificat in Scriptura ca ar fi folosit hainele de piele facute de Dumnezeu ,   Noe , un descendent pe linie patriarhala din Adam , aduna animalele si fiarele pamintului, precum si pasarile cerului, din fiecare perechi , pe Arca ce le va salva vietile in timpul Potopului.

Poate fi doar o speculatie, dar Noe ar fi putut folosi hainele de piele de animal facute de Dumnezeu  stramosului sau Adam , si mostenite din tata in fiu pe linie patriarhala, pentru a avea o autoritate absoluta in a chema toate speciile pamintului si a le face sa il asculte supuse pe toata durata Potopului cit au stat laolalta in corabie. Dumnezeu i-a poruncit clar lui Noe: ” Din tot ce traieste, din orice faptura, sa iei cu tine in corabie cite doua din fiecare soi, ca sa le tii vii cu tine; sa fie o parte barbateasca si o parte femeiasca ”

Nici un fel de animal mutant genetic nu a urcat pe corabia lui Noe ,nici un dinozaur , nici un urias,nici un ciclop si nimic abominabil in fatza Domnului nu a pus piciorul pe Arca, pentru ca nu recunosteau autoritatea Omului cel imbracat in haine de piele facute de Dumnezeu, si mai mult decit atit, Dumnezeu exact asta dorea: sa curete pamintul si vietatile creeate de El , de spurcaciunile mutante facute de  ingerii cazuti, si de marea masa a oamenilor cu linie genetica schimbata , fizic dar si spiritual, rebeli impotriva Lui Dumnezeu  si impotriva semenilor lor. Si toate acestea au pierit laolalta in Marele Potop .

Teama ”ancestrala” a  animalelor fata de cel care poarta hainele facute de Dumnezeu le-a facut sa fie blinde si ascultatoare .Dupa retragerea apelor, ” toate dobitoacele, toate taratoarele, toata pasarile, tot ce se misca pe pamint, dupa soiurile lor, au iesit din corabie”odata cu familia lui Noe , si s-au inmultit si au umplut pamintul, asa cum poruncise Dumnezeu.

Dupa o vreme,  Noe ” a inceput sa fie lucrator de pamint, si a sadit o vie.A baut vin, s-a imbatat si s-a dezgolit in mijlocul cortului sau” [Geneza 9: 21]

Cine mai era cu el in cort? Fiul lui , Ham . Ce face Ham cind il vede dezbracat pe Noe? Se duce la fratii lui si LE SPUNE ca tatal lor, Noe, este beat si gol in cort. Scriptura nu specifica daca Ham l-a ispitit pe tatal lor sa se imbete cu vin si sa se dezbrace pentru a ride de el in fata fratilor, cert este ca in cort erau doar Noe si Ham cind s-a intimplat nefericitul eveniment. Ceilalti doi frati erau afara .

Fratii lui , Sem si Iafet ,cind au auzit grozavia,  iau mantaua , o pun pe umeri ,”au mers dea’ndaratelea si au acoperit goliciunea tatalui lor; fiindca fetzele le erau intoarse, n-au vazut goliciunea tatalui lor” [Genesa 9:23]

Noe se trezeste din ameteala vinului si cand afla ce i-a facut fiul sau cel mai tinar Ham, blesteama urmasii acestuia: ” Blestemat sa fie Canaan!Sa fie robul robilor fratilor lui!”  Noe blesteama samintza lui Ham , urmasii lui !

Cu siguranta va amintiti fragmentul din Geneza in care  Adam si Eva au pacatuit si s-au ascuns de Fatza Domnului  printre pomii din gradina. Explicatia lui Adam a fost:” (Doamne) Ti-am auzit glasul in gradina; si mi-a fost frica , pentru ca eram gol, si m-am ascuns! ”[Geneza 3:10]

Geneza 3: 11 : ” Si Domnul Dumnezeu a zis : Cine ti-a spus ca esti gol?Nu cumva ai mancat din pomul din care iti poruncisem sa nu maninci?” Si Dumnezeu blesteama sarpele si saminta lui ,fiindca i-a ispitit pe Adam si Eva si le-a dat cunostinta binelui si raului precum si a faptului ca sunt goi: ”Fiindca ai facut lucrul acesta, blestemat esti…Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre saminta ta si saminta ei . Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul.”

Apoi, Dumnezeu le acopera goliciunea si rusinea pacatului lor cu haine de piele facute chiar de El.     Similar, Iafet si Sem acopera goliciunea tatalui lor Noe, iar acesta blesteama samantza lui Ham  cand ” a aflat ce-i facuse fiul sau cel mai tanar ”[Geneza 9: 24,25]

De aici incolo, incepe tragedia . Ham, fiul cu samantza blestemata, avea ca fii pe Cuş, Mitzraim, Put si Canaan . La randul lui, Cuş are copii pe Seba, Havila, Sabta, Raema si Sabteca, iar al 6-lea copil nu este nimeni altul decit NIMROD care, odata ajuns barbat, incepe sa fie puternic pe pamint ” atit de puternic incat Biblia mentioneaza acest lucru  precum si teritoriile pe care le-a cucerit , peste care a domnit si pe care le-a zidit: ” El a fost un viteaz vanator inaintea (impotriva) Domnului; iata de ce se zice: ”Ca Nimrod,viteaz vanator inaintea Domnului” .El a domnit la inceput peste BABEL, EREC, ACAD si CALNE, in tara SINEAR.Din tara aceasta a intrat in Asiria; a zidit NINIVE, REHOBOT-IR , CALAH; aceasta este cetatea cea mare.” [Geneza 10: 9-12]

Patriarhul Noe si urmasii lui

Ca lumea a căzut în necredinţă la scurt timp după Potop este dovedit în prima parte din capitolul 11 al Genezei. Marele istoric evreu Iosefus spune în confirmare:Ninus şi Semiramis

In Geneza 10:11, citim că Nimrod a zidit cetatea Ninive. Această mică informaţie din istorisirea biblica ne permite să-l identificam pe Nimrod cu regele Ninus din scrierile clasice.

Numele Ninive înseamnă in mod literal «Locuinţa lui Ninus». Istoricul Apollodor susţine explicit ca «Ninus este Nimrod». (Apollodori, Fragm. 68, in Muller, voi. i, p. 440) In scrierile antice ale lui Iustin şi Diodorus Siculus, Ninus este creditat cu puteri regeşti, simiare celor atribuite lui Nimrod în Scripturi. (Iustin. Hi st Rom. Schpt. voi. i, p. 615; Dbdorus, Bibliotheca, Ib.ii, p. 63)

Ninus era fiul şi de asemenea soţul (!)Semiramidei ! Potrivit lui Eusebius aceştia  au domnit ca rege şi regină in timpul lui Avraam, dar marele cronologist Clinton şi celebrul arheolog şi lingvist Layard atribuie amândoi o dată mai timpurie domniei lui Ninus şi Semiramis.

In una din faimoasele sculpturi ale Babilonului antic Ninus şi Semiramis sunt reprezentaţi ca angajaţi activ într-o urmărire la vînătoare. «Semiramis, purtătoarea tolbei cu săgeţi» fiind un însoţitor potrivit pentru «vînâtorul cel puternic înaintea Domnului». – Diodorus, lib. ii, p. 69
Semiramis a fost o femeie frumoasă, dar foarte depravată şi ei îi este atribuit mult din extravaganţa şi imoralitatea caracterului religiilor pâgîne.  Pina si in literatura,in Infernul, în Cîntul al 5-lea, Dante o prezintă pe Semiramis ca unul dintre condamnaţii în iad şi de asemenea îl menţionează pe Ninus în acelaşi context. Cu toate ca «viziunile» lui Dante au fost rodul propriei sale imaginaţii, totuşi, trimiţînd-o pe Semiramis în pedeapsa veşnica indică faima rea care i s-a păstrat de-a lungul timpului.

«Misterele» religiilor pagâne

«Misterele» caldeene pot fi urmărite încă din zilele Semiramidei. Se pare că apostazia soţului ei Ninus -Nimrod  a fost foarte manifestă şi a constat în esenţă în conducerea oamenilor în senzualitate, invâţindu-i ca pot sa se bucure de «plăcerile păcatului» fără frica vreunei pedepse din partea unui Dumnezeu Sfant.

In expediţiile lui vînâtoreşti Nimrod era însoţii de trupe de femei şi prin muzică jocuri ,petreceri si orgii , tot ceea ce place inimii naturale el a intrat în graţiile lumii. După moartea lui Ninus sau Nimrod, Semiramis şi urmaşii ei au întemeiat «misterele» secrete.

Moartea lui Nimrod nu este consemnată în Scripturi, dar exista o veche tradiţie potrivit căreia sfîrşitul lui a fost violent. Deşi poate părea ciudat, multe dovezi (pe care le vom investiga în ceea ce urmează) atestă faptul că tocmai această moarte a lui Nimrod a constituit tema fundamentală a Misterelor.

Salverte ne informează că toţi cei care căutau iniţiere în aceste sisteme erau obligaţi să bea anumite băuturi specifice. Aceasta este, fără îndoială, originea aluziei lui leremia la potirul de aur care a îmbătat toate naţiunile, pentru că fiecare naţiune şi-a primit religia idolatră din Babilon.

In toate punctele esenţiale «misterele» diferitelor naţiuni erau aceleaşi, fiecare fiind croit după modelul naţiunii «Mamă», Babilon. Privitor la aceasta, Layard spune: „Despre marea vechime a acestui cult primitiv sunt dovezi numeroase că-şi are originea printre locuitorii cîmpieiAsiriei» şi în acest sens avem mărturia unanimă a istoriei sacre şi profane. El a obţinut epitetul perfect şi s-a crezut că este cel mai vechi sistem religios, precedîndu-l pe cel egiptean. Identitatea multor doctrine asiriene cu cele egiptene este amintită de Porfir şi Clemens. Birch afirmă, de asemenea: «Semnele Zodiacale… arată fără echivoc faptul că grecii au primit noţiunile şi aranjamentele zodiacale (şi, în consecinţă, mitologia lor, care era intreţesută în acestea) de la caldeeni. Identificarea lui Nimrod cu constelaţia Orion nu este un gînd de lepădat» – Layard, Nineveh and its Remains, voi. ii, pp. 439, 440.

Vedem, prin urmare, că Babilonul antic a fost un tip potrivit al uluitoarei «Taine a Fărădelegii» din veacul evanghelic, numită «Babilonul cel Mare». La fel cum marele sistem şi-a avut micile lui începuturi în zilele apostolilor, cum declară Pavel în 2 Tesaloniceni 2:7-” Taina (misterul) fărădelegii» a şi început să lucreze ” şi după aceea a atins dimensiuni atît de mari încît a înşelat întreaga lume, tot aşa, Misterul tipic din Babilonul literal a avut, la fel, un mic început, apoi a crescut şi s-a extins şi mai tîrziu a devenit atât de universal încât «a înnebunit» toate popoarele, adică le-a lipsit de judecată. Numai cei care s-au închinat adevăratului Dumnezeu au avut spiritul minţii sănătoase.

Zeul egiptean Osiris a fost Nimrod

In Egipt, ”Mama-Imparateasa cerului ”era venerată sub numele Isis şi Fiul ca Osiris, dar si ca Horus. In ce-l priveşte pe Osiris, Bunsen arată că acesta era reprezentat în acelaşi timp ca Fiul şi Soţul mamei sale şi de fapt a purtat ca unul din titlurile sale de onoare numele «Soţul Mamei» (Bunsen, vol. i, p. 438, 439).( Imagini din Templul inchinat lui Osiris si Isis din Egipt:)AbyTempl

Aceasta ajută în a-l indentifica pe Osiris cu Ninus, cel care s-a căsătorit cu propria lui mamă. Există multe dovezi puternice că Osiris era Nimrod sau Ninus. In unele din imagini Osiris este reprezentat îmbrăcat în pielea unui leopard şi cum în fiecare religie este un principiu ca marele preot să poarte emblema zeului căru ia îi serveşte, marele preot egiptean purta piele de leopard cînd oficia în cele mai importante ocazii. Acest articol vestimentar intenţiona să comemoreze un eveniment marcant legat de zeul Osiris, pentru că toată ciudata îmbrăcăminte şi învelitoare a capului zeilor şi a preoţilor păgîni erau semne sau simboluri intenţionînd să comunice un anumit înţeles celor educaţi să le înţeleagă – adică celor „iniţiaţi». Noi care suntem iniţiaţi în tainele  gloriosului Plan al Veacurilor (Marcu 4:11) avem o înţelegere a simbolisticii îmbrăcăminţii marilor preoţi evrei.

Numele Nimrod înseamnă în mod literal «îmblînzitor de leopard», derivat fiind din nimr. «leopard», şi rad «a îmblînzi».

In zilele din vechime era atribuită o mare semnificaţie numelor, lucru cunoscut cercetătorilor Bibliei. Prin urmare, numele lui Nimrod sugera că faima lui de vînâtor se datora în principal faptului de a fi descoperit arta dresării leopardului pentru a-l ajuta să vîneze celelalte animale sălbatice.

Cînd aflăm că Osiris şi preoţii lui sunt reprezentaţi înveşmîntaţi în piei de leopard, putem fi siguri că acestui costum îi era atribuit un înţeles adînc; credem că se intenţiona să se comunice iniţiaţilor înţelegerea faptului că zeul lor Osiris era în realitate Nimrod, renumitul «îmblînzitor al leopardului». Este binecunoscut faptul că Nimrod sau Ninus, devenind puternic, şi-a extins dominaţia cucerind Egiptul, pe lîngă alte ţări.

Plutarh spune că era o tradiţie printre egipteni ce susţinea că «Osiris era negru». (De Isid, et Os.. voi. ii, p. 359) Cum egiptenii erau oameni închişi la culoare ei înşişi, trebuie că pielea neagră a lui Osiris să fi fost mai închisă decît în mod obişnuit pentru a fi special menţionată.

In cartea sa Plates Belzoni redă un desen colorat al figurii recunoscute a lui Osiris, pe care l-a copiat din picturile în mărime naturală aflate pe pereţii unuia dintre mormintele regilor din Teba. (Plate V) Faţa şi mîinile acestei figuri sunt lignit negru.osiris 2

Wilkinson, de asemenea, în al şaselea volum, arată figura lui Osiris ca avînd trăsăturile unui negru; este fapt semnificativ că această figură neagră a lui Osiris este înveşmîntată în pielea unui leopard. Profesorul C. Piazzi Smyth atrage atenţia la trăsăturile negroide inconfundabile ale marelui Sfinx de lîngă piramidele din Gizeh, idol care se susţine a fi reprezentarea lui Horus, fiul lui Osiris şi Isis. Totuşi, Horus este doar o altă formă a lui Osiris.

Prin urmare, aceasta este o altă identificare a lui Osiris cu Nimrod, pentru că Nimrod era negru, fiind fiul lui Cuş, al cărui nume înseamnă «negru». Ham, de asemenea, era negru; el este tatăl tuturor raselor negre.

Etiopienii erau foarte negri şi acest popor descindea din Cuş. Eusebius spune: «Din Cuş se trag etiopienii». (Chronicon, voi. ii, p. 109)    Iosefus spune acelaşi lucru.

Foarte interesant,in originalul din Ieremia 13 :23 cuvîntul «etiopian» este «cuşit»– «Poate un cuşit sâ-şi schimbe pielea sau un leopard petele?».(traducerea Strong) o comparatie directa cu caracterul rau de razvratit a lui Nimrod, descendent din Cuş -Ham ..

Moartea lui Nimrod – tema fundamentala a religiilor pagane

Există cu mult mai multe dovezi pentru identificarea zeului egiptea n Osiris cu Nimrod babilonianul, dar cele deja menţionate vor fi suficiente pentru scopul nostru prezent, anume de a obţine informaţii privitoare la moartea lui Nimrod, pentru că povestea morţii lui Osiris este binecunoscută.

Osiris a avut parte de o moarte violentă şi moartea violentă a lui Osiris a fost tema centrală a întregii idolatrii a Egiptului. Dacă Osiris a fost Nimrod, aşa cum avem motive să credem, atunci moartea violentă a lui Osiris, pe care egiptenii o deplîngeau atît de patetic în sărbătorile lor anuale, a fost chiar moartea lui Nimrod.

”Zeificarea” lui Nimrod

Relatarea morţii lui Osiris(Nimrod) a şa cum este redată în Cartea Mortilor Egiptului (o copie a căreia este frecvent găsită îngropată cu mumiile) este după cum urmează; în timp ce Osiris era plecat la vanatoare, duşmanul său ce nu suferea idolatria,si care se numea Sem, a intrat într-o conspiraţie cu 72 din conducătorii Egiptului pentru a-l omori pe Osiris.(Patriarhul Sem , fiul lui Noe, inca traia pe vremea lui Nimrod, conform Bibliei a trait 600 de ani.)

Complotul a reuşit. Osiris a fost înjunghiat şi corpul său a fost sfaşiat în 12 bucăţi, care au fost împrăştiate prin ţară. Isis a plins amarnic moartea soţului ei şi a căutat bucăţile corpului lui. Oriunde găsea o bucată o îngropa şi ridica un altar deasupra ei.Acestea sunt temeliile ”traditiilor”pagane de venerare a moastelor , osemitelor omenesti, cultul idolatru al mortii si ”sanctificarii ”oaselor si relicvelor ce dainuie si astazi in multe religii.

In Egipt, istoria mitica a zeificării lui Nimrod  este  urmarea faptului că Isis, (  mare vrăjitoare plina de cunoştinţă in «ceremoniile magice»), l-a instruit pe Horus şi pe o parte din «urmaşii» lui să facă o serie de operaţii legate de înmormîntarea tatălui său, care aveau efectul de a-l învia pe Osiris(Nimrod) dintre morţi şi de a-l stabili ca rege în Amenti, adică, «Locul Ascuns» sau lumea cealaltă (Fourth Saft’er Papyrus. în Muzeul Britanic. -Cu toate că Horus a fost fiul lui Osiris, totuşi el era doar o altă formă a lui Osiris însuşi, fiind o nouă ”încarnare” a acelui zeu).(Imagini din Cartea mortilor Egipt, reprezentari ale mortii si invierii ca ”zeu” a lui Osiris.)

bookofdead1

Astfel, urmînd minciuna lui Satan, că morţii nu sînt morţi, Semiramis şi urmaşii ei  i-au făcut pe alţii să creadă că Nimrod nu mai era mort acum, ci a fost înviat şi a devenit un zeu care trebuia venerat ca atare. Este evident că dacă această formă avansată a idolatriei  era indispensabil să se inaugureze în secret şi să funcţioneze cu extremă precauţie, pentru că teroarea execuţiei,  aplicată de curînd asupra unuia atît de puternic ca Nimrod, era prea reală ca să fie neluată în seamă.

Prin urmare, acesta a fost începutul sistemului nelegiuit al «Misterului», care a fost atât de plin de consecinţe prin efectele sale pustiitoare şi pe care Domnul l-a folosit ca un tip al acestei şi mai mari «urîciuni pustiitoare», misticul «Babilon cel Mare» al veacului evanghelic.

Insăşi natura «Misterelor» uşura mult înşelarea simţurilor celor care erau „iniţiaţi». Este binecunoscut faptul că artele magice au fost inventate de caldeeni.

Epifanius, după ce a analizat dovezile accesibile în timpul lui, a spus ca  «Nimrod este cel care a stabilit ştiinţele magiei şi astronomiei». {Adv. Hoeres, lib. i, tom. i, Voi. i, p. 7 c}

Prin urmare, toate resursele prolifice ale magiei au fost folosite de Semiramis(Isis) şi urmaşii ei spre a da culoare înşelăciunilor mincinoase ale acestor Mistere, al căror iniţiator a fost ea. Dar, cu toată grija şi precauţiile conducătorilor acestor ceremonii, o parte din ele au ieşit la iveală, destule ca noi să fim în stare să cîştigăm o înţelegere clară asupra caracterului lor.(Isis si Osiris ”inviat in persoana fiului Horus :04_book_of_the_dead4

Candidaţii la iniţiere erau obligaţi să treacă prin corvoada spovedaniei şi li se cerea să se lege cu jurămînt că vor menţine caracterul secret al sistemului în care doreau să intre. După ce se predau fără rezerve preoţilor, erau unşi cu «alifii magice» prin care se indroducea în sistemul corpului lor astfel  droguri care urmăreau să le excite imaginaţia şi să mărească puterea indispensabilelor băuturi ameţitoare,  să poată fi pregătiţi pentru viziuni şi revelaţii ce urmau să li se facă.

Wilkinson, descriind experienţele celor ce treceau prin procesul iniţierii, spune: «Li se arătau obiecte ciudate şi uimitoare. Cîteodată locul în care erau părea să se cutremure în jurul lor; cîteodată apărea luminos şi strălucind de lumină şi foc puternic, şi apoi din nou acoperit cu întuneric dens, cîteodată tunet şi fulger, alteori zgomote înspăimîntătoare şi infernale, cîteodată apariţii teribile uimeau spectatorii înfricoşaţi». (Egyptians, Voi. v, p. 326)

Atunci, în cele din urmă, marele zeu ascuns le era descoperit în aşa fel încît să le liniştească spaimele şi să le trezească admiraţia şi afecţiunea oarbă. Era uşor pentru cei care controlau Misterele ca descoperind secrete ştiinţifice pe care în gelozia lor le păstrau pentru folosinţa lor exclusivă să dea iniţiaţilor neştiutori ceea ce ar fi putut să însemne demonstraţia oculară a faptului că Nimrod cel ucis şi pentru care s-a plîns atîta era din nou viu şi înconjurat acum cu glorie divină.

Astfel, întreg sistemul «Misterelor» ascunse ale Babilonului, introduse cu ajutorul magiei (miracolelor simulate), intenţiona să glorifice un om mort şi o dată ce venerarea unui om mort era întemeiată venerarea multor altora ce aveau să urmeze.Acestea sunt inceputul ”traditiilor”cultului mortii si al relicvelor , ce se practica astazi la scara industriala , pe intreg pamintul.

Nimrod a devenit «tatăl zeilor», spunîndu-se că este primul dintre «muritorii zeificaţi», sanctificati. Astfel a fost el venerat sub denumirile de Cronos şi Saturn. Saturn a fost zeul misterelor, numele însuşi însemnînd «Cel ascuns». El era descoperit celor iniţiaţi, dar ascuns tuturor celorlalţi.

Originea cultului soarelui şi focului
Numele caldeean al lui Nimrod,  sotul Semiramidei, era Zero-ashta, de la zero- «sămînţa» şi ashta – «femeia». Dar cuvîntul Ashta înseamnă şi «foc», aşa că zero-ashta, «sămînţa femeii», a devenit Zeroastes sau Zoroastru, binecunoscutul nume al căpeteniei închinătorilor la foc.

In istoria generală cele mai frecvente referiri se fac la Zoroastru din Bactria, dar vocea antichităţii este clară şi distinctă în privinţa faptului că primul şi cel mai mare Zoroastru a fost un asirian sau caldeean şi că el a fost fondatorul sistemului idolatru al Babilonului şi deci Nimrod. (Suidas, Tom. I, p. 1133)

După moartea sa, despre Nimrod cel ”zeificat” s-a născocit că s-ar fi «născut din foc» – Zero-ashta, «sămînţa focului» – şi ca atare a fost venerat ca marele zeu-soare Baal. Teophilus din Antiohia ne informează că  ”zeitatea ” Kronos  era venerat în Orient ca Bel sau Bal – Clericus, De Phibsophia Orientat, lib. i, sect. ii, cap. 37.

Nimrod a fost primul rege babilonian şi deci titlul Molech i se aplică mai întîi lui, pentru că «Molech – Molach » înseamnă «rege».(din care se trage titulatura de Monarh – folosit in zilele noastre) Astfel înţelegem de ce Scripturile îl indică pe Molech ( Moloch- Molach) a fi groaznicul zeu al focului, reprezentantul terestru al lui Baal -zeul soare, In leremia 32:35, citim: «Au zidit înălţimi lui Baal în Valea Ben-Hinom, ca să treacă prin focul lui Moloh pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care nu l-il poruncisem; şi nici nu-mi trecuse prin gînd că au să facă asemenea grozăvii, ca să ducă pe luda în păcat».Idol_Moloch

Se susţinea că trecerea prin foc era în vederea purificării şi asta, probabil, îi făcea să se resemneze pe părinţii care îşi jertfeau copiii lui Molech. Ei erau sub amăgirea că focul care îi mistuia pe micuţi  si-i”desăvirşea” , îi făcea potriviţi pentru ”viaţa viitoare”.Statuia lui Moloch, din metal, era incinsa cu foc pina devenea rosie, apoi copiii erau pusi in bratele ”ocrotitoare”ale zeului, pentru a fi purificati ….

Zeul Tamuz, care este indentificat cu Nimrod, pe care femeile lui Israel îl plîngeau anual (Ezechiel 8:14), este legat într-adevăr de cultul focului şi de ideea de purificare prin el, pentru că numele Tamuz este derivat din tam – «a desăvîrşi» şi muz – «a arde», adică, a desăvîrşi prin ardere.

Aceasta, fără îndoială, este originea locului imaginar numit Purgatoriu, focul pe care papalitatea îl crede necesar pentru desăvîrşirea sufletelor oamenilor şi pentru curăţirea păcatelor pe care le duc cu ei în lumea nevăzută! Bineînţeles, eroarea a apărut firesc din minciuna de la început a lui Satan, anume că nu există moarte adevărată, ci sufletul este independent şi nemuritor şi continuă să trăiască în lumea spirituală după moartea corpului.

Cei care cred adevărul lui Dumnezeu sunt feriţi de asemenea erori şi ştiu că morţii vor râmîne în mormintele lor pînâ la Inviere.  Contrafacerile lui Nimrod, fie el numit Osiris, a Semiramidei si a urmasilor lor , sunt atacuri directe la Adevaratul Mesia, Om si Dumnezeu care este Isus Hristos.

Moartea si Invierea Lui Isus Hristos au fost contrafacute DE ZECI  de ori in diverse culte idolatre cu sute si mii de ani inainte sa se intimple cu adevarat, pentru a micsora si a bloca pe cit posibil efectul imens pe care venirea Lui Isus in trup omenesc si a sacrificiului Lui il are asupra lumii, si anume: intoarcerea oamenilor la Dumnezeu cel Adevarat.

Satana si ingerii cazuti au elaborat planuri minutioase de contrafacere a PROFETIILOR din vechiul testament , si chiar inainte ca ele sa fie scrise, se stia despre Planul de rascumparare pe cale orala, din patriarh in patriarh, toti asteptau implinirea profetiilor despre Mantuitorul care avea sa vina.

In leremia 19:5, 6 citim: «Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe fiii lor în foc ca arderi-de-tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rînduisem şi nici nu-mi trecuse prin minte. De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, cînd locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea Ben-Hinom, ci se va numi Valea Măcelului».

Denumirea de «Tofet» dată văii Hinom sau Gheena aşa cum este numită în Noul Testament, este derivată din toph, care în Isaia 30:32 este tradus «tamburine», adică tobe. Prin zgomotul tamburinelor sau tobelor preoţii lui Baal căutau să înăbuşe strigătele copiilor care erau jertfiţi groaznicului Molech(Moloch). Din cauza acestei urîciuni Domnul a blestemat Valea Hinom şi recunoscînd acest blestem Isus a vorbit despre această vale ca reprezentînd simbolicul «iaz de foc şi de pucioasă», moartea a doua, în care vor fi aruncaţi Satan şi toţi cei ce îl urmează .

Această răsplată dată lui Satan, autorul crudei venerări a lui Molech, este prezisă în Isaia 30:27-33 sub masca regelui asirian Nimrod, care am văzut că era directul reprezentant al diavolului. Citim pasajul: «Iată, Numele Domnului vine de departe! Mînia lui este aprinsă, un incendiu puternic; buzele Lui sunt pline de indignare şi limba Lui este ca un foc mistuitor… Atunci, asirianul va fi zdrobit de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa…. Căci de mult timp este pregătit un Tofet (Valea Hinom sau Gheena), pregătit chiar şi pentru împărat: este făcut adînc şi lat, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl va a prinde ca un şuvoi de pucioasă.» (Vezi traducerea Cornilescu revizuită, inclusiv nota de subsol: n. t.)

Aşa cum Valea Gheena, care se întinde de-a lungul partii sudice a Ierusalimului, este folosită ca un simbol al morţii a doua de la care nu va mai fi înviere, tot astfel valea lui Iosafat sau Kedron, care se întinde de-a lungul părţii estice a oraşului, este folosită ca un simbol al primei morţi sau a morţii adamice din care este asigurată o înviere datorită sacrificiului de răscumpărare al lui Isus Cristos.

Evreii şi de asemenea mahomedanii doresc mult să fie îngropaţi în această vale, deoarece ei cred că învierea şi judecata din urmă vor avea loc aici (Vezi Ioel 3:1,2; 12-14). Valea lui Iosafat este probabil «valea oaselor uscate», la care se referă Ezechiel în capitolul 37.

Istorisirea probării profeţilor lui Baal de către Ilie (1 împăraţi 18:17-40) indică cît era de puternic întemeiată închinarea la Baal în acel timp în Israel. Ilie a venit cu îndrăzneală în faţă şi a strigat: «Cît timp veţi şchiopăta de amîndouâ picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!».

Proba propusă de Ilie cu privire la cine era adevăratul Dumnezeu,Yahweh sau Baal, trebuia să fie un răspuns prin foc; şi poporul a fost de acord că aceasta ar fi o probă potrivită pentru că Baal era zeul soarelui sau focului şi ce ar fi putut fi mai rezonabil decît să aştepţi de la el un răspuns prin foc?Bineinteles ca incantatiile si rugaciunile celor 450 de preoti ai zeului Baal nu au produs nici o scanteie in mormanul de lemne, pe cind o simpla rugaciune curata a lui Ilie catre Dumnezeu, aduce din cer, din partea Domnului un fulger-foc ce mistuie instantaneu lemnele pregatite si udate cu galeti intregi cu apa(!)

Proba a reabilitat numele lui Yahweh şi cei 450 de preoţi ai lui Baal au fost ucişi. Acţiunea curajoasă a lui llie de a curaţi astfel ţara de închinătorii lui Baal a fost una de binecuvîntare incalculabilă pentru popor.

Cultul lui Baal era o religie şi mai cumplită decît ceea ce implica aducerea copiilor ca arderi de tot pentru el; pentru că, exact aşa cum în legea mozaică se cerea ca preoţii să mănînce o parte din animalele oferite ca sacrificii de către popor (vezi Numeri 18:9, 10), tot aşa, preoţii lui Baal mîncau o parte din sacrificiile umane oferite zeului focului Molech!

Aceasta arată adevărata origine a numelui dat în limba engleză(si multe alte limbi) mîncătorilor de carne umană, căci cuvîntul caldeean pentru «preoţi» este «calina», aşa încît Chana-Bal, adică «Preotul lui Baal», a devenit cannibal. Este bine cunoscut faptul că preoţii închinători la soare ai Mexicului antic erau canibali.

Cît de bucuroasă va fi intreaga  creaţie ce sufera, (despre care apostolul Ioan spune:”.. toată lumea zace în cel rău ”1 Ioan 5:19 )  , cînd Isus Cristos, adevăratul «Soare al Dreptăţii» va răsări cu vindecare în aripile sale. (Maleahi 4:2) Ce contrast faţă de acel «soare» crud al nedreptăţii care răsărea cu moarte în aripile sale!(Nimrod)

nimrod-sun disc wings

Aluzia lui Maleahi la «aripile» soarelui este derivată evident din binecunoscutul simbol al zeului soare din Egipt şi Asiria (Nimrod cel inaripat,zeul Soare, Osiris) . Deasupra uşilor templelor şi mormintelor antice din aceste ţari se vede în mod obişnuit o reprezentare a zeului soare, în forma unui disc rotund cu aripi mari, întinse. Acesta este semnul universal al lui Nimrod- Osiris .

Alături de soare ca marele zeu al focului era asociat şarpele. Owen spune: «în mitologia lumii primitive şarpele este în mod universal simbolul soarelui»

3 gânduri despre &8222;Nimrod fondatorul faradelegii si idolatriei&8221;

  1. Daca am un Dumnezeu Viu , de ce sa fac un chip cioplit sau o icoana sau sa ma inchin la idoli deserti ?? Doar asa ca vrea un preot sa ma calauzeasca la ratacire?

    Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul. (Exod.20:4)
    Sa nu va faceti idoli, sa nu va ridicati nici chip cioplit, nici stalp de aducere aminte; sa nu puneti in tara voastra nicio piatra impodobita cu chipuri, ca sa va inchinati inaintea ei; caci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. (Lev.26:1)
    ca nu cumva sa va stricati si sa va faceti un chip cioplit sau o infatisare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, (Deut.4:16)
    Vegheati asupra voastra, ca sa nu dati uitarii legamantul pe care l-a incheiat cu voi Domnul Dumnezeul vostru si sa nu faceti vreun chip cioplit, nici vreo infatisare oarecare pe care ti-a oprit Domnul Dumnezeul tau, s-o faci. (Deut.4:23)
    Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri sau jos pe pamant sau in ape sub pamant. (Deut.5:8)
    „Blestemat sa fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, caci este o uraciune inaintea Domnului, un lucru iesit din maini de mester, si care-l va pune intr-un loc ascuns!” – Si tot poporul sa raspunda: „Amin! – (Deut.27:15)
    El a dat inapoi mamei sale cei o mie o suta de sicli de argint; si mama sa a zis: „Inchin cu mana mea argintul acesta Domnului, ca sa fac cu el fiului meu un chip cioplit si un chip turnat; si astfel ti-l voi da inapoi.” (Judc.17:3)
    El a dat argintul inapoi mamei sale. Mama sa a luat doua sute de sicli de argint si a dat argintul la argintar, care a facut din el un chip cioplit si un chip turnat. Chipurile au fost aduse in casa lui Mica. (Judc.17:4)
    Atunci cei cinci oameni, care se dusesera sa iscodeasca tara Lais, au luat cuvantul si au zis fratilor lor: „Stiti ca in casele acestea este un efod, terafimi, un chip cioplit si un chip turnat? Vedeti acum ce aveti de facut.” (Judc.18:14)
    La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleste lucratorul? La ce ar putea folosi un chip turnat care invata pe oameni minciuni, pentru ca lucratorul care l-a facut sa-si puna increderea in el, pe cand el faureste numai niste idoli muti? (Hab.2:18)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s