Sa-L sarbatorim pe Domnul Isus,nu pe Mos Craciun !

Tu pe cine sarbatoresti??
Cui dai atentie in aceste sarbatori,cui i dai slava si toata multumirea?
Lui Isus sau Mosului?

00000000000000013.jpg

Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii. ​( Isaia 9:6 ).​
Am ascultat, citit comentarii şi discutat cu alţii cu privire la ceea ce se sărbătoreşte pe 25 decembrie – Naşterea Domnului Isus Hristos, venirea Lui pe Pământ.
În cele ce urmează aş vrea să spun câteva lucruri în legătură cu asta.
Problema nu-i DATA la care se sărbătoreşte, pentru că toate zilele anului sunt de la DOMNUL.

Nu-i vorba nici de MÂNCARE, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu nu se bazează pe mâncare şi băutură (spune Cuvantul DOMNULUI – Biblia). Toate COLINDELE şi CÂNTĂRILE, care-L slăvesc NUMAI pe DUMNEZEU TATĂL, FIUL şi DUHUL SFÂNT sunt bune!
Problemele MARI sunt două (sau poate chiar mai multe):
1. AMESTECUL făcut de “creştini” dintre lucrările lui Dumnezeu şi lucrarea oamenilor, tradiţii sau obiceiuri din moşi strămoşi. Adică a amesteca lucrarea şi persoana Domnului ISUS cu lucrarea şi persoana lui moş Crăciun. Dumnezeu n-are nevoie nici de un moş şi de nici o babă să-L ajute în lucrarea Lui (am zis şi baba pentru că prin ’91-’92, undeva prin Hollywood, Florida, am văzut într-o vitrină şezând pe banca moş Crăciun şi lângă el soţia lui, baba Craciunoaie; vedeţi unde s-a ajuns? Şi chiar mai departe).
Deci foarte mulţi “creştini” au considerat că Domnul ISUS e bun dar că-i bun şi… moş Crăciun… cu plete dalbe, a sosit de prin nămeţi, şi aduce daruri multe la fetiţe şi băieţi. Deci ei le spun copiilor şi de Domnul Isus, dar care fiind un copilaş, nu poate aduce darurile, ci serviciul ăsta îi revine lui moş Crăciun (personaj imaginar sau real, n-are importanţă). Fraţilor creştini, „… orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Părintele luminilor…” (Iacov 1: 17). Toate-s de la El! Iată ce zice Domnul la Isaia 42: 8: „Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea idolilor.”; (nici măcar lui moş Crăciun, idolul celor care se cred creştini, dar ​nu sunt).
Este edificator sondajul cu copiii care în majoritate covârşitoare nu prea au habar de DOMNUL ISUS​, dar îl cunosc foarte bine pe moş Crăciun, pentru simplul fapt că părinţii şi învăţătorii spirituali nu le-au spus de Domnul Isus ci numai de moş Crăciun, lucru pe care şi ei l-au primit de la moşii şi strămoşii lor” Crăciuni”! Această lucrare de discreditare a Domnului ISUS HRISTOS şi a lucrării Lui de salvare a omenirii de la iad, e de la diavolul!
.
2. ÎNLOCUIRE a persoanei Domnului Isus şi a lucrării Lui cu altă persoană şi cu altă lucrare. Persoana care înlocuieşte este moş Crăciun, iar lucrarea este una caritabilă; deci o lucrare bună, numai că nici o lucrare, oricât de bună ar fi ea, nu poate şi nu are voie să înlocuiască lucrarea de salvare a omului de la iad!

Aici am 2 exemple relevante: în zona Atlanta, pe autostrada I-85 e o reclamă mare şi luminoasă, să fie văzută de oricine (şi fără ochelari) şi de la distanţă (în goana maşinii) care-l prezintă pe moş Crăciun, aşa cum îl ştim şi scrie mare: ” SANTA LISTEN ” („MOŞ CRĂCIUN ASCULTĂ”).
​C​opiii pot să sune postul de radio respectiv 104.7 şi moş Crăciun le ascultă dorinţele. O menţiune foarte importantă: 104.7 “The Fish” (“Peştele”), e un post de radio care se consideră a fi creştin şi care desigur că pretinde că promovează persoana Domnului Isus Hristos, de la care se trage şi numele de “creştini”! Nu par a fi, însă, urmaşii lui Hristos, ci ai lui moş Crăciun!

Al doilea exemplu: am primit un cadou, o ciocolată, de la cineva cu care lucrez. Domnul să-i răsplătească. Problema nu e marfa, ciocolata, că-i bună, şi gestul, la fel. Problema e ambalajul, pe care e o bancnotă (de 1 miliard de dolari!) iar în mijlocul bancnotei e poza lui moş Crăciun (american desigur); în dreapta e semnătura distinsei doamne, soţia lui moş Crăciun. Asta, probabil, să aibă clientul garanţia că ciocolata e bună! Ceea ce urmează să scriu acum, pare să facă parte din această glumă, însă e foarte grav, pentru că cu DUMNEZEU şi lucrarea Lui nu se glumeşte, cum fac mulţi, iar apoi se şi miră că vine pedeapsa! Pe bancnotele americane ştiţi că scrie „ÎN GOD WE TRUST”. Pe ciocolată scrie „IN SANTA WE TRUST”! Adică în loc de „ÎN DUMNEZEU NE ÎNCREDEM„, ei zic „ÎN MOŞ CRĂCIUN NE ÎNCREDEM”!
America nu e o ţară păgână, ci declarată creştină în procent de vreo 95%. Tot aşa se declară a fi şi România şi romanii, şi alte naţii, dar care L-au înlocuit pe DUMNEZEU, pe DOMNUL ISUS HRISTOS şi lucrarea de salvare a omenirii, cu alte persoane şi cu alte lucrări; de DUHUL SFÂNT poate că cei mai mulţi ştiu foarte puţin, sau nu ştiu nimic. Amestecarea lucrării Lui DUMNEZEU cu orice altă lucrare, sau înlocuirea lucrării DOMNULUI ISUS sau a persoanei Lui cu orice altceva, sau cu oricine altcineva, sunt fără nici o umbră de îndoială de la diavolul! El întotdeauna a încercat să imite, sau să înlocuiască lucrările, sau chiar persoana Lui DUMNEZEU cu lucrările lui sau cu persoana lui însuşi, ori cu oamenii lui!
Rezultatele amestecării sau înlocuirii se văd clar în sondajul de mai jos, pe care ni l-a pus la dispoziţie Fr. Pastor Adrian Baltă în „Timişoara Evanghelică”.
Acum urmează o întrebare şi o alegere între 2 variante:

” Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, şi a zis: ” Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal! ” Poporul nu i-a răspuns njmic.” (I Împărări 18: 21).
Şi noi trebuie să alegem între DOMNUL ISUS şi moş Crăciun, inventat de diavolul; nu putem sluji la 2 domni.
Mai demult obişnuiam să ne salutăm cu „Hristos s-a născut”, la care se răspundea cu „Adevărat că s-a născut”. Acum s-a uitat acest obicei bun al moşilor noştri, dar s-au păstrat obiceiurile, tradiţiile, moşilor crăciuni; ba chiar s-au diversificat, amplificat şi răspândit prin ziare, radio, televiziune, internet!
Oricât ni s-ar părea de frumoasă o tradiţie sau învăţătură şi oricât de românească sau americană ar fi, şi oricât de patrioţi am fi, SINGURA învăţătura care contează e cea a ÎNVĂŢĂTORULUI SUPREM, DOMNUL ISUS HRISTOS, TOATE CELELALTE fiind EREZII, care-L supăra pe DUMNEZEU, şi poate atrage PEDEAPSA LUI; să ne ferească DOMNUL de asta şi pe noi, şi pe toată lumea!

” Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. „ (Matei 23: 8). Aceasta ne-o spune nu un om, ci Însuşi FIUL LUI DUMNEZEU, DOMNUL ISUS HRISTOS!
Noi care ştim Cuvântul Lui DUMNEZEU, BIBLIA, trebuie să LUMINĂM în întunericul bezna din lume, transmiţând învăţătura DOMNULUI, nu a omului! DOAMNE, ajută-ne la TOŢI! Amin!
TATĂLUI, FIULUI, DUHULUI SFÂNT, Toata Gloria in Veci! AMIN!

Care este esența Crăciunului?
Într-un sondaj de opinie, copiilor între șase și doisprezece ani li s-a pus întrebarea: “Știi de ce sărbătorim Crăciunul?”. Fiecare al treilea copil nu cunoștea scopul adevărat, și anume nașterea Mântuitorului Isus Hristos în Betleem, ceea ce au și recunoscut sincer. Aproximativ 15 procente au fost de părere că “trebuie să fie în legătură cu Isus”. Afirmațiile celorlalți erau departe de adevăr. Ei spuneau că sărbătoarea de Crăciun are legătură cu iarna, că vine Moș Crăciun, sau pur și simplu se sărbătorește. Mulți au inversat cauza cu efectul și au afirmat că se sărbătorește Crăciunul pentru că” este vacanță şi vine bunica…”,” pentru că primesc copiii cadouri”, “este mâncare multă și bună” sau” că magazinele să vândă mult”.
Dar culmea acestor răspunsuri a fost:” La Crăciun ne gândim că Moș Crăciun a murit!”.
Oare să râdem sau să plângem auzind astfel de răspunsuri? Această neştiinţă este moştenirea unei societăţi care se afla departe de Dumnezeu, care a făcut din Isus-Mos Crăciun. Dar nu Moş Crăciun s-a născut într-o iesle, nu el a mers pentru noi la cruce, ci însuşi Isus Cristos ne-a adus mântuirea, ca să putem ajunge în cer.

Acesta este rezultatul învăţăturii primite de copii de la părinţi şi de la învăţătorii spirituali, care învăţători ne atrag mereu atenţia că poporul român e creştin de 2​.​000 de ani, nu de ieri sau de alaltăieri! Părinţii şi învăţătorii spirituali n-au habar de ceea ce scrie în BIBLIE, şi propaga cu putere traditiite strămoşeşti, care-L scot pe DUMNEZEU şi pe DOMNUL ISUS din viaţa lor.

Deci, pe 25 decembrie în fiecare an sărbătorim NAŞTEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS, sau venirea Lui pe Pământ pentru misiunea pe care I-a dat-o TATĂL, de SALVARE a Omenirii de la iad!
„Dar îngerul le-a zis: nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună., care va fi o mare bucurie pentru tot norodul. Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un mântuitor, care este Cristos Domnul.. slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”-Luca 2-10,11,14.
După cum se veden în textul de la Luca, şi se poate verifica în toată BIBLIA, nu se pomeneşte de moş Crăciun, ci de DOMNUL ISUS HRISTOS! SLAVĂ LUI ÎN VECI! AMIN!
DOAMNE ai milă de poporul român! AMIN!
Ioan Burca
Doctor în Teologie

 

Anunțuri