Ce este sufletul?
Unii consideră că sufletul este foarte greu de definit. Alții spun că e chiar imposibil. Altă categorie susțin că „e ceva de la Dumnezeu” – dar nu știu ce anume. . .
La nivel confesional adventiștii susțin că omul nu are un suflet, ci omul în întregime este un suflet. Totuși, Pavel face diferențiere: „Și trupul, duhul și sufletul vostru să fie păzite întregi. ” Omul are un suflet. . . Și animalele au un suflet – dar care nu va fi mântuit.
Faptul că se susține că omul este în totalitate un suflet conține un sâmbure de adevăr- deoarece suflet, în unele împrejurări se referă la o persoană.
Exemplu:
a) „Domnul Dumnezeu a suflat în nări suflare de viață și omul a devenit un suflet viu( o persoană vie). ” (Gen. 2/7)
b) „. . . și în ziua aceea la numărul ucenicilor s-a adăugat trei mii de suflete (persoane). ” (Fapte 2/41)
c) „. . . în care au fost scăpate un mic număr de suflete (persoane) și anume opt. ” (1Petru 3/20b)
Dar ne limităm aici? Nu. Mergem mai departe. . . În situația următoare „suflet” se referă la suflarea de viață.
În Gen. 2/7 citim: „Dumnezeu a suflat în nări suflare de viață. ”
Prin derivare expresia „suflare de viață” – s-a transformat în suflet (suflare – suflet). Există chiar și o expresie: „Și-a dat sufletul” (suflarea)
În 1Imp. 17/17 citim că copilul văduvei s-a îmbolnăvit încât nu a mai rămas suflare în el.
Proorocul Ilie s-a rugat: „Doamne fă să se întoarcă sufletul (suflarea) în copil”
Însă, suflarea de viață nu este una și aceeași cu sufletul propriu zis al omului. Nu, să facem diferența.
Suflarea de viață sau duhul de viață asigură mișcarea sau funcționarea trupului. Ea este în strictă dependență de Cel ce este sursa vieții, Dumnezeu.
În Fapte 17/28 citim: „Căci în El avem viața, mișcarea și ființa. ”
Cursul vieții poate continua sau poate fi întrerupt în funcție de voința lui Dumnezeu. În Eclesiastul citim: „. . . până nu se întoarce țărâna în pământ și duhul la Dumnezeu care l-a dat” sau invers „. și duhul s-a întors în ea și fata s-a sculat numaidecât. ” (Luca 8/55)
Duhul de viață (suflarea) nu trebuie amestecat cu duhul omului. Să facem diferența:
Dacă duhul de viață antrenează în mișcare trupul (cam tot așa cum energia electrică asigură funcționarea unui motor), duhul omului asigură rațiunea – adică discernământul și este parte componentă a minții care împarte aceeași „casă” cu sufletul. În 1Cor. 2/11, Pavel scrie privitor la duh (intelect): „În adevăr cine dintre oameni cunoaște lucrurile (tainele) omului afară de duhul omului care este el? ”
Așadar ce este duhul omului?
– el asigură discernământul. . .
– este o „fabrică de gânduri” bune sau rele îndreptate spre bine sau spre rău (Conf. Gen. 6/5)
– este forul decizional deoarece este înzestrat cu voință proprie și putere de decizie. El alege între bine și rău, între viață și moarte. El hotărăște destinul nostru veșnic. Tocmai de aceea ținta Duhului Sfânt este duhul omului, în scopul perfecționării printr-un proces de înnoire în sens spiritual:
„Iată dar ce vă spun și mărturisesc eu: Să nu mai trăiesc cum trăiesc păgânii în deșertăciunea gândurilor, având mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor” (Efes. 4/17, 18)
Vers. 22: „. . . să vă înnoiți în duhul minții voastre. ”
Duhul omului funcționează pe bază de înțelepciune.
Toată activitatea duhului influențează negativ sau pozitiv starea sufletului.
Deci ce este sufletul? Nu este o persoană și nici suflarea.
Sufletul este cel mai complex compartiment al minții în care este oglindită activitatea duhului, gestionând latura sentimentală a fiecărei persoane.
Stările prin care trece sufletul se schimbă de la un moment la altul. De la bucurie trece la întristare, apoi la durere, de la iubire la ură, de la bunătate la răutate și invers.
Sufletul este omul lăuntric. (Conf. 1Petru 3/4)
În sens spiritual:
El are nevoie de odihnă (Matei 11/28), de hrană (Ps. 63/5), „de apă” (Ps. 42/2)
Poate fi: mâhnit (Ps. 42/5), încrezător (Ps. 42/5), credincios (Prov. 11/13), bun (Ecl. 7/8), vesel (Isaia 65/10), îndurerat (Isaia 65/14), întristat (Matei 26/38), curat (1Petru 1/22) și în final mântuit (Iacov 1/21).
Cea mai grea boală de care poate suferi este „durerea sufletească” care prin persistență duce la depresie.
Din punct de vedere spiritual sufletul poate fi viu sau mort.
„Voi erați morți în greșelile și păcatele voastre. El ne-a înviat și ne-a pus să ședem în locurile cerești în Hristos Isus. ” (Efes. 2/1, 6) Moarte în sens spiritual însemnând despărțire (Luca 15/24) iar înviere – viață în prezența lui Dumnezeu.
Trupul își încetează activitatea. Care este destinul sufletului?
Funcționează de unul singur? Nu cred. „Caseta” are nevoie de casetofon, iar casetofonul are nevoie de energie. Unii consideră că în momentul în care trupul este depus în mormânt, sufletul este ajuns în bucuria veșnică. Dacă așa stau lucrurile însemnă că se anulează învierea deoarece nu-și mai are sensul. Numai că sufletul este activ doar atunci când este asociat cu trupul pământesc sau trupul duhovnicesc.
Fără să insistăm prea mult pe această idee deoarece nu vreau să se suprapună cu cele scrise în resursa „Învierea de apoi” să vedem ce informații ne oferă Biblia:
Cuvântul lui Dumnezeu insistă în al asemăna pe om cu iarba de pe câmp. (Ps. 90/3-6, Ps 103/15, 1Petru 1/24, Iacov 1/11 etc. )
În Isaia 40/16 citim un cuvânt care trebuie să fie o strigare publică de interes general:
„Orice făptură este ca iarba, iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea. ”
Da. Floarea (sufletul) cade. . .
Dumnezeu i-a spus lui Daniel: „Iar tu du-te, până va veni sfârșitul, te vei odihnit și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire la sfârșitul zilelor. ” (Daniel 12/13) De ce nu i-o fi spus „vino”?
Revenind: „Floarea” devine o „sămânță” care cade lângă „iarbă”, fiind scuturată de „vântul Domnului”. Sămânța (nu moare) rămâne într-o stare de adormire (aidoma cu sămânța din sac), datrită „embrionului” care este este viu ea are putere de germinare. Domnul Isus a vorbit despre Lazăr asfel: „ Lazăr, prietenul nostru, doarme. . . ”– dar trupește Lazăr murise.
Prin încolțire la vremea rânduită ea iese din nou la viață, iar Dumnezeu îi dă un nou trup dar de data aceasta unul duhovnicesc.
Pavel explică: „Este semănat trup firesc și înviază trup duhovnicesc. Acolo unde va fi un trup firesc va fi și un trup duhovnicesc. ” (1Cor. 15/44)
Trupul pământesc – țărână a fost, țărână va rămâne, deoarece: „. . . carnea și sângele nu pot să moștenească împărăția lui Dumnezeu” (1Cor. 15/50)
În „Primăvara minunată” când „Soarele neprihănirii” va încălzi pământul, alungând răceala iernii toate „semințele” adormite vor încolți și la porunca Domnului vor ieși la viață, primind un trup nou.
Vor încolți doar semințele de natură dumnezeiască (Conf. Maleahi 2/15):
„Nu ne-a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viață și ne-a păstrat-o? Și ce cere acel Unul singur? Sămânță dumnezeiască. ”
Așa că apostolul Petru este determinat să ne îndemne și el în acest sens:
„Dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața, apoi ne-a dat făgăduințele lui nespus de mari și scumpe ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești. . . ”
Concluzie finală: „. . . vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. . . Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul pentru judecată.
Material preluat de pe: https://www.resursecrestine.ro/studii/172758/sufletul
via Sufletul
viata omului 